Centrul Capitalei va avea de la sfârșitul acestei luni abonamente de parcare, acestea fiind atât zilnice, cât și lunare, dar și unele dedicate riveranilor, care vor avea un tarif avantajos pentru cei care locuiec în zonele în care parchează. Anunțul a fost făcut de viceprimarul Bucureștiului, Stelian Bujduveanu, menționând că noile reglementări vor fi aprobate de Consiliul General al Municipiului București pe data de 22 decembrie. Acesta a mai menționat și că primele 15 minute după expirarea biletului de parcare sunt gratuite.
„Săptămâna viitoare, pe data de 22 decembrie, vom aproba în CGMB noile reglementări pentru parcare. În dezbaterea publică pe care am organizat-o pe acest subiect au rezultat măsuri noi, care urmează să devină regulă în București:
– Tarif unic parcare 5 lei/oră (după expirarea timpului rezervat pentru parcare, se alocă 15 minute gratis pentru efectuarea unei plăți noi sau pentru eliberarea locului de parcare);
– Abonament zilnic parcare de 25 lei;
– Abonament lunar parcare de 500 lei;
– Riveranii vor plăti 50 lei lună și vor putea să parcheze oriunde în apropierea casei”, a transmis alesul local.
Tot de anul viitor, operatorul de parcări va primi un procent mai mare față de acel 1%, cât este în prezent.
”De anul viitor, mărim și Redevența pentru operatorul parcărilor! Acum, aceasta este de doar 1% – mult prea mică în raport cu fluxul financiar generat din operarea serviciului public de parcări. Redevența pentru oraș va fi una mult mai mare, pentru că obiectivul principal este să creștem veniturile municipale, nu pe ale operatorului CMPB”, a mai scris Bujduveanu în mesajul său postat pe Facebook.
Printre măsurile menționate, Bujduveanu a notat că „Poliția Locală și Brigada de Poliție Rutieră își intensifică activitatea pentru sancționarea celor care parchează neregulamentar”, dar și că noi locuri de parcare vor fi construite de primărie.